Freelancer, agenție sau intern?

Mi se întâmplă să vorbesc cu potențiali clienți care au decis să schimbe provideru’ de SEO din varii motive. Beleaua e că nu erau conștienți și în ce se bagă mai nou. Și, dacă o platformă o poți schimba de jde ori, dacă nu ești mulțumit (pe barba ta, mon cher!), providerii de SEO sunt de 3 neamuri mari și late: angajat propriu (numit intern de-acu’, din comoditate), freelancer și agenție.

Fiecare dintre cele 3 opțiuni a fost dezbătută îndelung, dar constat că încă nu a ajuns la toate urechile. Poate mai am câteva virgine și dornice pe-aici.

Ca să fie simplu și util, o iau băbește, pe criterii. Ce îl interesează pe client atunci când își alege un neam de specialist SEO?

Profesionalism, know how

Aici treaba chiar e simplă: nu depinde decât de cum știi să alegi, indiferent ce formă de colaborare îți surâde. Nu e niciunu’ mai cu moț decât altul.

În agenție sunt mai mulți și probabilitatea să fie măcar unul sclipitor e mai mare, însă nu știi dacă pică fix pe proiectul tău.
Dacă întri într-o criză SEO, agenția are avantajul că poate aduna mai multe capete la un loc să o scoată la capăt.

Cu toate acestea, specialiștii cu experiență au mulți prieteni în domeniu, foști colegi șamd. Așa, autisti, cum suntem, ne sfătuim și ne ajutăm între noi.

Timp dedicat

Aici chiar nu e necesar să fac lumină. Angajatul e al tău 100%.

Freelancerul și agenția dedică, teoretic, cam același timp per client, dacă nu se supraîncarcă.

Singura diferență e la timpul de răspuns la solicitări, care e mai scurt la freelancer. Project managerii sunt mai puțini decât specialiștii în agenții, pe când freelancerii ocupă toate posturile existente într-o agenție și își dedică timp pentru toate. Fiecare freelancer reprezintă un mic business. E al lui și face tot cea poate (în limita decenței) să își țină clienții fericiți.

Este posibil ca timpul de executare să fie mai mare la freelanceri. Asta se întâmplă pentru că mulți merg în profunzime, să ofere valoare pentru banul primit. O agenție cu 100+ conturi, nu prea își permite să frece virgulițe.

Internul și freelancerul au concedii. Agenția are oameni de rezervă, deci continuitate.

Om dedicat

În principiu, peste tot ai om dedicat (sau o mică echipă). În realitate, în agenție, oamenii vin și pleacă. Este posibil, uneori, să trebuiască să construiești din nou o relație cu un nou angajat sau să se ocupe de tine, o perioadă, un junior, până se ocupă iar postul de nerd principal.

Resurse (Tool-uri)

Angajatul lucrează cu cât îi dai. Controlezi resursele.

Agenția își permite să plăteasca măcar 1-2 tool-uri mișto.

Freelancerul e cu virgulă. Un tool bunuț pornește de la 100$ lunar, iar resursele oferite în banii ăștia sunt limitate. După ce dă 30% la stat, doar un freelancer cu vechime și bază stabilă mare de clienți își va permite să susțină astfel de cheltuieli. Sau unul care lucrează preponderent cu clienți externi. Ar fi interesant dacă ar reuși să se asocieze în grupuri cu resurse share-uite. E făcubil.

Bani

Angajatul costă pe măsura skill-ului. Tu alegi ce vrei.

Agenția poate să coste și mai mult și mai puțin decât un om dedicat; depinde de ce îi ceri. Ce o diferențiază este că își selectează clienții rentabili, mai mărișori; ea știe că un client mic nu va avea pretenții mai mici. Dimpotrivă. Cu cât e business-ul mai mic, cu atât e nivelul de control al clientului mai mare, pentru că, cel mai probabil, din aia trăiește și nu are mare încredere în specialiști care „se joacă” cu banii lui.

Freelancer-ul ia și mai mici, care nu-și permit agenție, pentru că are cheltuieli mai mici de acoperit și alege clienții și după domeniu. Posibil să accepte chiar un fee mai mic, de la un client care activează într-un domeniu fain pentru el (mie îmi plac business-urile cu personalitate, cu grijă pentru mediu, autenticitate și resurse).

Trebuie sa pun aici o notă de subsol: niciunul nu va lucra cu fee la succes. Nu suntem avocați și nu lucrăm pe baza unor legi clare. Facem estimări pe baza a tot ce știm, ne dăm duhu’ pentru business-ul tău, interni/ agenții/ freelanceri, dar nu controlăm tot. Am scris un articol despre garantarea rezultatelor aici.

Pe scurt treaba stă cam așa:

Hai să îmi dau și cu părerea, pentru că pot. Ce-aș alege eu dacă aș avea nevoie de o lingură de SEO?

Dacă aș fi mastodont, gen eMAG, mi-aș lua intern. Sunt nevoi prea mari să fie satisfacute de la distanță.

Dacă aș fi mediu, ageție sau freelancer, în funcție de buget și de cât de mult îmi place să controlez. Chill, toți avem mania controlului, mai mult sau mai puțin.

Dacă aș fi mic, aș lua freelancer, pentru că sunt costuri mai mici, potrivite business-ului meu și pentru că ei explică mai multișor decât restul.

Dacă aș fi pui de o zi, mic, foarte mic, aș lua niște articole la citit și aș face niște chestii de bază cu mâna mea. În primul an de viață oricum te bazezi pe alte surse de trafic; important e sa nu faci SEOdioșenii.

Voi ce ați ales și ce concluzii ați tras în urma experiențelor voastre? Mai există și alte criterii pe care le luați în considerare?

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *